Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului
ardelean. Scriitorul a fost considerat de criticul George Călinescu un
„instrument de observație excelent” al mediului rural,[6] oferind în nuvelele
sale poporale și în studiile sale o frescă a moravurilor, a comportamentului
oamenilor în funcție de stratificarea lor socială, în cele mai mici detalii ale
ținutei, îmbrăcăminții, vorbirii și gesturilor.
L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Viena, iar la îndemnul acestuia a
debutat cu comedia Fata de birău în anul 1871. Printre cele mai importante
scrieri literare ale lui Ioan Slavici se numără romanul Mara, nuvelele Moara cu
noroc și Pădureanca, iar memoriile sale publicate în volumul Amintiri, apărut
în anul 1924, au o importanță deosebită pentru istoria literaturii române.
Redactor la Timpul în București și, mai apoi, fondator al Tribunei
din Sibiu, Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost
închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât
și în România, ca presupus spion austro-ungar. Această experiență a fost reflectată
de Slavici în lucrarea memorialistică intitulată Închisorile mele, publicată în
1920. Istoricul Lucian Boia a constatat cu referire la Slavici că „dacă la
scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de
caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de
caracter.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu