Un site de specialitate privind istoria românească ce cuprinde lecții, hărți, subiecte de bacalaureat, galerie foto, galerie video ș.a.
https://www.istorie-romaneasca.ro/despre/
Un site de specialitate privind istoria românească ce cuprinde lecții, hărți, subiecte de bacalaureat, galerie foto, galerie video ș.a.
https://www.istorie-romaneasca.ro/despre/
Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Il poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Il poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se află Anexa secretă.
Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate
listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți : Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol, ca să
numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori
chiar de marele public.
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările
de Jos, Jurnalul
Annei Frank a fost tradus în
peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de
exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neindoielnic
adaptările sale teatrale și cinematografice, faptul că a devenit materie de
studiu în multe școli din lume, că a fost obiectul unor analize subtile, dar și
ținta unor vehemente atacuri.
Ministerul Educației și Cercetării
pune la dispoziția tuturor cadrelor didactice, începând de marți, 10 noiembrie 2020,
sesiunile online de îndrumare și consiliere „Educația Continuă”, sesiuni pentru
desfășurarea activității de predare în sistem online.
Acestea vor avea durata de
aproximativ o oră și vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora
15:00, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului
Educației și Cercetării, fiind coordonate și susținute de experții/autorii reperelor
metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul
http://educatiacontinua.edu.ro.
Prima sesiune de acest tip va fi
susținută marți, 10 noiembrie, de către Gabriela Noveanu, secretar științific
în cadrul Unității de Cercetare în Educație.
Sesiunea online va avea ca temă explicarea rolului reperelor metodologice, concepute ca formulă de sprijin în ceea ce privește predarea online, folosirea resurselor digitale și alegerea platformelor de lucru. Reperele metodologice conțin și exemple care să faciliteze utilizarea în predare-învățare-evaluare asistată de tehnologie.
https://www.facebook.com/events/810240556495557/
Tema: „Repere metodologice pentru consolidarea
achizițiilor învățării”
Webinarul se va concentra pe
evidențierea beneficiilor aduse de aceste materiale-suport, create în scopul
diminuării efectelor crizei generate de pandemie. Considerându-le atât
valoroase, cât și actuale, vom răspunde la întrebări de tipul:
Cum eficientizăm predarea?
Ce înseamnă, în fapt, centrarea pe
competențe în predare/învățare, dar și în evaluare?
Cum fundamentăm predarea remedială?
1 noiembrie
Ziua Radiodifuziunii Române
3 noiembrie
170 de ani de la naşterea pictorului Ion ANDREESCU (03.11.1850 - 22.10.1882)
5 noiembrie
140 de ani de la nașterea scriitorului Mihail SADOVEANU (05.11.1880 - 19.10.1961)
13 noiembrie
170 de ani de la nașterea scriitorului englez Robert Louis STEVENSON ( 13.11.1850 – 3.12.1894)
Ziua Internaţională a
Educaţiei Copiilor Nevăzători - Se
marchează din 1946, în ziua de naştere a savantului și pedagogului francez
Valentin Hauy, întemeietorul primei şcoli pentru nevăzători din lume
16 noiembrie
Ziua Internaţională
pentru Toleranţă
- Instituită de ONU în 1996, prin
Rezoluţia 51/95. Marchează data adoptării, la 16 noiembrie 1995, a Declaraţiei
Principiilor Toleranţei.
Ziua Artizanatului
(Ziua Patrimoniului Mondial)
- La 16 noiembrie 1972, la Paris,
în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Conferinței generale a Organizației
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, a fost adoptată Convenția
privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural și Natural.
Fondul UNESCO a recunoscut artizanatul parte din patrimoniul cultural
mondial. Această decizie a fost dictată de faptul că, în timp, dispar o
varietate de meserii care au fost cunoscute de omenire. La cea de-a 34-a
sesiune a Comisiei pentru Patrimoniul Mondial s-a hotărât ca data de 16
noiembrie să fie sărbătorită ca Ziua Patrimoniului Mondial.
17 noiembrie
Ziua Internaţională a
Studenţilor
- Declarată în 1941 de către
Consiliul Internaţional al Studenţilor, ca urmare a evenimentelor din 1939 de
la Praga, când nouă studenţi şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1200 au fost trimişi
în lagăre de concentrare.
20 noiembrie
Ziua Internaţională a
Drepturilor Copiilor
- Se sărbătoreşte din 1989 şi
marchează ziua în care ONU a adoptat Declaraţia Drepturilor Copiilor (1959).
21 noiembrie
Ziua Mondială a
Salutului
(World Hello Day) - Este o
inițiativă lansată în 1973 de frații Brian și Michael McCormack din Omaha,
statul Nebraska, SUA, din considerentul că salutul este o formă elementară de
acțiune interumană și un pas important spre realizarea păcii și înțelegerii
între oamenii de rase, naționalități, religii diferite.
Ziua Mondială a Televiziunii
a 3-a duminică a lunii noiembrie
Ziua Mondială de
Comemorare a Victimelor Accidentelor Rutiere - instituită
de ONU în 2005
25 noiembrie
Ziua Internaţională a
Nonviolenţei
Ziua Internaţională pentru
Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor
135 de ani de la moartea poetului, traducătorului și
prozatorului român Grigore
ALEXANDRESCU (22.02.1814
- 25.11.1885)
27 noiembrie
135 de ani de la nașterea prozatorului și dramaturgului român Liviu REBREANU (27.11.1885 - 01.09.1944)
30 noiembrie
185 de ani de la nașterea scriitorului american Mark TWAIN (30.11.1835 - 21.04.1910)
Este unul din romanele cele mai populare ale literaturii pentru copii, recunoscut ca atare nu numai în literatura franceză.
Ciprian
Porumbescu s-a născut în data de 14 octombrie 1853, la
Șipotele Sucevei, într-o casă modestă de țară, ca fiu al Emiliei și al
preotului Iraclie Golembiovski . Viitorul compozitor a utilizat la început
numele de Golembiovski (golemb, galamb însemnând porumbei), apoi, pentru o perioadă Golembiovski-Porumbescu
și mai apoi, Porumbescu.
Violonist, compozitor,
teolog şi mare patriot, Porumbescu a întruchipat în scurta sa existenţă,
autenticul românesc cu tot ceea ce este mai frumos şi mai pur – de la freamătul
codrului, șoptirile dulci ale pâraielor, până la glasuri de bucium care răsună
a jale -, definind un adevărat erou cu un destin romantic.
Printre lucrările sale se
numără: „Rapsodia română pentru orchestră”,
„Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de
român”, „Odă ostașilor români” și altele.
Autor al „Baladei pentru vioară și orchestră” op. 29 - una dintre puținele lucrări românești ale secolului al
XIX-lea, ce se bucură și în prezent de o mare popularitate - Ciprian
Porumbescu se stinge din viață în casa de la Stupca, sat numit azi Ciprian
Porumbescu în onoarea marelui compozitor, pe data de 6 iunie 1883.
Mai multe detalii aflați pe :
Ghid pentru profesorii consilieri școlari
Fără îndoială că toamna este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri și a inspirat nenumărați scriitori și poeți îndrăgostiți de culorile, capriciile și bogățiile ei !
1-31 octombrie – Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare
1 octombrie
Ziua Internaţională a Muzicii (Instituită de UNESCO în 1973 pentru a încuraja promovarea artei muzicale, schimburile culturale, întărirea păcii şi înţelegerii între popoare prin intermediul muzicii)
Ziua Internaţională a Oamenilor Vâstnici (Instituită de ONU în 1991, prin Rezoluţia 45/106, ca dovadă a preţuirii şi respectului pentru persoanele de vârsta a treia)
2 octombrie
Goma, Paul, prozator (1935) → 85 de ani de la naștere
3 octombrie
Esenin, Serghei (1895-1925), poet
rus → 125 de ani de la naștere
4 octombrie
Ziua Internaţională a Animalelor (Instituită
în 1931 la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale pentru Protecţia Animalelor.
Se marchează în ziua Sf. Francisc de Assisi, protectorul animalelor, pentru a
atrage atenţia asupra speciilor pe cale de dispariţie şi a necesităţii protecţiei regnului animal)
Prima zi de vineri din luna octombrie
Ziua Mondială a Zâmbetului (World Smile Day)
(În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea «față zâmbitoare»
(smiley face), reprezentând un buton galben cu două puncte și o paranteză „închisă”,
pe care în prezent oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-și
exterioriza emoțiile pozitive. Ziua Mondială a Zâmbetului a fost marcată pentru
prima dată în 1999, în Worcester, orașul natal al lui Harvey Ball. În același
an, Harvey Ball a fondat și World Smile Corporation, care a devenit sponsorul
oficial al Zilei Mondiale a Zâmbetului)
5 octombrie
Ziua Mondială a Educației (Declarată
de UNESCO în 1994 pentru a marca semnarea în 1966 a Recomandărilor UNESCO
privind statutul pedagogului şi pentru a conştientiza importanţa educaţiei şi
condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea cadrele didactice)
10 octombrie
Pinter, Harold, (1930-2008) scriitor
englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2005 → 90 de ani de la naștere
11 octombrie
Iosif, Ștefan Octavian (1875-1913),
poet și traducător (1875-1913) → 145 de ani de la
naștere
Mauriac, François (1885-1970),
scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1952 → 135
de ani de la naștere
15 octombrie
Ziua
Mondială a Spălatului pe Mâini (Global
Handwashing Day) (Fondul Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF) a
declarat oficial 15 octombrie Ziua Mondială a spălatului mâinilor, care a avut
loc pentru prima dată în 2008, în cadrul Adunării Generale ONU, când a fost
proclamat Anul de Salubritate. Scopul evenimentelor, la scară largă, organizate
în această zi cu sprijinul ONU în întreaga lume – să atragă atenția publicului
asupra necesității acestei simple, dar foarte importante proceduri de igienă ca
o abordare cheie pentru prevenirea multor boli. Ziua Mondială a spălatului pe
mâini este adresată în special copiilor, avându- se în vedere bolile de care
suferă aceștia)
16 octombrie
Ziua
Internațională a Pâinii (La
inițiativa Asociației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO
– Food and Agriculture Organization of the United Nations), 16 octombrie a fost
declarată Ziua Mondială a Pâinii. Această idee, care a venit de la
reprezentanții Asociației Internaționale a patiseriei din anii ’50 ai secolului
XX, a fost adoptată la reuniunea ONU în 1979, prin Rezoluţia A/RES/35/70.
Scopul – sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema alimentară
mondială și consolidarea solidarității în lupta împotriva foametei,
malnutriției și sărăciei)
21 octombrie
Lamartine, Alphonse de, (1790-1869) scriitor francez → 230 de ani de la naștere
24 octombrie
Ziua
Organizaţiei Naţiunilor Unite (Instituită
de ONU în 1947, prin Rezoluţia 168. Marchează data intrării în vigoare a Cartei
Naţiunilor Unite (1945) şi urmăreşte promovarea în întreaga lume a scopurilor
şi realizărilor ONU)
27 octombrie
Ziua Mondială pentru Patrimoniul Audiovizual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).
28 octombrie
Ziua
Internaţională a Animaţiei (International
Animation Day) (Asociația Internațională de Film animat ( ASIFA), în
special filiala sa din Paris, în 2002 a stabilit sărbătoarea în onoarea a 110
ani de la prima demonstrație publică a invenției artistului francez Emile
Reynaud – imagini în mișcare reproduse pe ecran, cu alte cuvinte – desene
animate)
Când talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, prea puțini le-au stat împotrivă. Doar o tânără, Malala Yousafzai, și-a învins frica și și-a cerut dreptul la o viață liberă, la educație.
”Eu sunt Malala” este povestea fetei care a luptat pentru educație.
A fost împușcată în cap de talibani, în timp ce se întorcea de la școală și era greu de crezut că va scăpa cu viață. Și totuși, a supraviețuit ...
https://101books.club/carte/descarca-malala-yousafzai-patricia-mccormick-eu-sunt-malala-pdf
În octombrie este Luna Internațională a Bibliotecilor Școlare (ISLM ), o sărbătoare anuală a bibliotecilor școlare de pe întreg mapamondul.
Tema 2020 pentru ISLM este ”Găsirea drumului către o bună sănătate și bunăstare”
și se bazează pe unul
dintre cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) cuprins în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.
Este vorba despre ODD nr. 3 ”Sănătate și stare de bine”.

Participanții sunt invitați să se
gândească și să sărbătorească legătura dintre cărți, lectură, bibliotecile
școlare, bună sănătate și bunăstare.
Scrisă într-un limbaj simplu, copilăresc, această carte este maimult decât o poveste pentru copii. Cititorul se va teme de momentul în care Brumo își va pierde inocența copilăriei și va începe să întrezărească adevărul, dar poate că lucrurile vor evolua și mai rău, și el nu va mai descoperi deloc adevărul.”
În stația Shibuya din Tokyo se află o statuie din bronz care înfățișează un câine pe nume Hachiko. Iată, pe scurt, povestea sa :
Hachiko, un câine din rasa japoneză Akita, a fost adoptat de către profesorul Hidesaburo Ueno care preda la Universitatea din Tokyo.
Între 1924-1925, Hachiko și-a condus în fiecare zi stăpânul : dimineața de la ușa casei până pe peronul gării Shibuya, iar seara de pe peron și până acasă.
Această rutină a rămas întipărită în mintea și sufletul câinelui. Chiar și după ce profesorul a suferit un atac de cord, Hachiko a continuat să-l aștepte zilnic pe peronul gării.
Povestea lui Hachiko a fost făcută cunoscută lumii întregi prin filmul ”Povestea unui câine”, realizat în 2009 la Hollywood și având în rolul profesorului pe cunoscutul actor Richard Gere.
O bibliotecă digitală cu multe lecții înregistrate vă stă la dispoziție accesând link-ul
Motoare de căutare educaționale, studii, cărți și resurse pentru elevi și cadre didactice
"Elevul Dima dintr-a șaptea”, scrisă de Mihail Drumeș.
Aflat la vârsta adolescenţei, când libertatea e deplină, iar visele sunt trăite și maximă intensitate, eroul descoperă dragostea şi odată cu aceasta fericirea, dar şi mecanismele unei lumi ruinate pe care îşi doreşte s-o schimbe.
Ferma animalelor - animație ecranizată din anul 1954 după memorabilul roman-fabulă semnat de scriitorul britanic George Orwell.
Potrivit Wikipedia, ”revista Time a ales cartea ca fiind una dintre cele mai bune 100 de romane scrise în limba engleză (între 1923 și 2005), la numărul 31 pe lista celor mai bune romane din secolul XX. A câștigat un Premiul Hugo retrospectiv în 1996 și este inclusă între Marile cărți ale Occidentului.”
Fundația Vodafone România a pus sute de cărți pe net, într-o mare bibliotecă digitală menită să capteze curiozitatea fiecărui cititor.
Caută ce te interesează și SPOR LA CITIT !
https://scoala.bibliotecapemobil.ro/biblioteca.php
Limba română ne poate surprinde prin lucruri pe care nici nu le bănuim.
În biblioteci ar trebui să existe dotări care să vină în sprijinul cititorilor și al bibliotecarilor deopotrivă. Unele biblioteci sunt norocoase sa fie dotate. Un exemplu este Biblioteca Județeană Cluj.