” Într-o după-amiază însorită de iulie, în anul 1862, un profesor de la Oxford, pe numele lui Charles Lutwidge Dodgson, pornește într-o plimbare cu barca pe râul Tamisa, împreună cu cele trei fetițe ale prietenilor săi, dintre care una se numește Alice. Ca să-și distreze micuțele însoțitoare, cel ce mai târziu avea să semneze cu pseudonimul Lewis Carroll plăsmuiește pe loc aventurile unei fetițe care pornește pe urmele unui personaj neobișnuit: un iepuraș alb cu ceas în buzunarul vestei.
Astfel s-a născut
povestea lui Alice în Țara Minunilor, în care creaturi stranii precum Iepurele
de Martie, Pisica-Cheshire, Regina de Cupă sau Falsa Broască Țestoasă sfidează
legile firii și ale limbajului cu o dezinvoltură pe care numai copiii o pot înțelege
pe deplin. Dincolo de încercările exegeților de a descifra jocurile de limbaj
și aluziile presărate în text, Alice rămâne și astăzi ceea ce a fost pentru
atâtea și atâtea generații: o „carte a cărților“ pentru copii, în care
imaginația și umorul își găsesc expresia desăvârșită. ”
Fragment din
poveste:
„Era Iepurașul Alb, care se întorcea iar, cu pași mărunți, privind cu îngrijorare de jur
împrejur, de parcă pierduse ceva; și l-a auzit murmurând de unul singur: „Ducesa! Ducesa! Ah, lăbuțele mele! Ah, blana și mustățile mele! O sa mă execute! La fel de sigur cum dihorii sunt dihori! Unde oare am putut să le pierd?"
Alice a ghicit
imediat că era vorba de evantai și de manușile albe de antilopă și, plină de
bunăvoință, a început să le caute, dar nu erau nicăieri — totul părea să se fi
schimbat de când înotase în lac, iar holul cel mare, cu masa de sticlă și ușița
spre gradină, dispăruse cu totul.
În scurt timp, Iepurașul a observat-o pe Alice, care căuta de zor, și
i-a strigat pe un ton supărat:
- Mary Ann, ce cauți tu aici? Fugi repede acasă și adu-mi o pereche de
mănuși și un evantai. Dă fuga, iute!
Alice era atât de speriată, încât a dat fuga imediat în direcția
indicată de Iepuraș, fără să mai încerce să clarifice confuzia pe care o făcea
acesta.
„Mă confundă cu camerista lui, și-a spus în timp ce alerga. Ce surprins
o să fie când o să descopere cine sunt! Dar las' să-i aduc manușile și
evantaiul — bineînțeles, dacă o să le găsesc."
În timp ce gândea astfel, s-a pomenit în fața unei căsuțe îngrijite, pe
ușa căreia era o placă de alamă gravată cu numele „W. IEPURE". A intrat
fără să bată la ușă și a urcat scara în grabă, de teamă să nu dea nas în nas cu
adevarata Mary Ann și să fie alungată din casă înainte de a fi găsit evantaiul
și mănușile.
„Ce bizar, își spunea Alice în sinea ei, să faci comisioane pentru un
iepure!”
https://humanitas.ro/assets/pdf/Lewis-Carroll_Alice-in-Tara-Minunilor.pdf
