Dragobetele la români

După cum se ştie, ca în fiecare an, noi românii sărbătorim pe 24 februarie ,,Ziua Îndrăgostiţilor’’ sau cum i se mai spune ,,Dragobetele’’. Astfel, dragobetele, purtătorul dragostei şi al bunei dispoziţii păstrează unele atribuţii ale zeului dragostei, Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană şi ale zeului Eros, zeul iubirii în mitologia greacă (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania). În unele tradiţii este numit Cap de Primăvară, Cap de Vară, fiu al Babei Dochia şi cumnat cu Lăzărică. În lumea satului, plantele erau de mare ajutor pentru a afla dacă tinerii se căsătoresc. Una din aceste plante era numită floarea-dragostei, o plantă cu frunze în formă de lance şi flori roz-purpurii, care creştea în locuri înalte. De asemenea, se plantau în grădină două fire de floarea-dragostei pentru tinerii îndrăgostiţi şi dacă cele două plante se apropiau, era semn că cei doi tineri se vor căsători. Totodată, se spunea despre tinerii care stăteau în casă în ziua de Dragobete, că vor fi ocoliţi de noroc în dragoste tot restul anului. În localitatea Bogdan-Vodă din judeţul Maramureş există un obicei specific acestei zile. Aici se confecţionează o păpuşă din cârpe, care este aruncată în râu, pentru a fi îndepărtate duhurile rele.

Alte denumiri ale acestei sărbători mai sunt: ,,Ioan Dragobete’’, ,,Drăgostiţele’’, ,,Sântion de primăvară’’, dar şi ,,Dragomiru-floarea’’ sau ,,Granguru’’.
Se mai spune, de asemenea, că, Dragobetele este sărbătoarea nunţii cosmice, ziua în care Baba Iarna îşi pierde din putere, învinsă de trăinicia iubirii lui Dragobete pentru frumoasa lui soţie, Florica, floarea-florilor cu plete aurii ca razele soarelui de primăvară. 
Prin urmare, conform tradiţiei de Dragobete, trebuie să fim veseli, să râdem, să ne întâlnim cu persoana iubită, să ieşim să culegem flori, să întâmpinăm primăvara cum se cuvine, fiindcă Dragobetele e cel care deschide sezonul primăverii şi al iubirii.