La
iniţiativa mai multor organizaţii ştiinţifice din lume, Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite a proclamat 2015 Anul Internaţional al Luminii şi al
Tehnologiilor Bazate pe Lumină. Pe parcursul acestui an, în peste 85 de
ţări din întreaga lume se organizează activităţi, prima fiind ceremonia de
inaugurare de la Paris, din 19-20 ianuarie 2015. Sigla aleasă pentru a
reprezenta Anul Internaţional al Luminii este formată din mai multe elemente,
fiecare cu simbolul propriu: soarele reprezintă originea vieţii, durabilitatea
şi universalitatea; steagurile pun în evidenţă faptul că evenimentul are loc la
nivel internaţional; culorile steagurilor sunt culorile spectrului luminii şi
simbolizează legătura dintre domeniile de aplicaţie a luminii – ştiinţă, artă,
cultură, educaţie.
Lumina
stă la baza vieţii pe Pământ, iar aplicaţiile ei aduc îmbunătăţiri calităţii
vieţii de pretutindeni: să ne gândim la procesul de fotosinteză, la iluminatul
electric, la fibrele optice, la chirurgia cu laser sau la energia solară. Anul
2015 este un prilej pentru a afla mai multe despre: Thomas Edison şi Joseph
Swan (au inventat becul cu incandescenţă), Louis şi Auguste Lumière (au
organizat prima proiecţie cinematografică), Theodore Maiman (a construit primul
laser utilizabil), Wilhelm Röntgen (a inventat razele X). Mai mult decât atât,
este momentul potrivit să ne gândim cum ar fi viaţa noastră fără bucuria
curcubeului ce apare după ploaie sau fără frumuseţea apusurilor de soare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu