Adresa:
Str. Schelei, Nr.1, Loc. Moineşti, Jud. Bacău, Cod 605400
Tel/Fax 0234-362220
E-mail: bibliotecamoinesti@yahoo.com

joi, 23 ianuarie 2014

Ghid de cultura informației


O lucrare utilă - Ghid de cultura informației, de Angela Repanovici - poate fi consultată accesând

https://abr.org.ro/wp-content/uploads/2018/07/GhidCulturaInformatieiAngelaRepanovici.pdf !

Lucrarea se adresează nouă tuturor: atât celor care au nevoie de informații, cât și celor care lucrează cu informația.

joi, 16 ianuarie 2014

Anunt important !!!



De curând, biblioteca Şcolii „George Enescu”, Moineşti a  fost înscrisă în concursul naţional BIBLIOTECA ANULUI.
Concursul constă în realizarea unui film, cu o durată de maxim 3 minute, în care este descrisă biblioteca şcolii noastre.
Filmul va fi încărcat pe YouTube, sub denumirea „Biblioteca anului 2014 - Şcoala Gimnazială „George Enescu”, Moineşti, Bacău ” şi va putea fi votat numai în perioada 1-14 martie 2014(pt. faza judeteana), de persoane care deţin un cont de Facebook activ, creat până la data de 1 martie 2014.
 ATENŢIE ! Votarea nu se va face pe YouTube, ci pe o pagina de Facebook care va fi comunicată în timp util !

Te aşteptăm să ne susţii !!!  
Fiecare vot contează !!!

miercuri, 15 ianuarie 2014

Mihai Eminescu, poetul neamului românesc



În perioada 13-15 ianuarie 2014, la biblioteca şcolii s-a desfăşurat un amplu program cultural-artistic dedicat aniversării a 164 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu .
Reunite în cadrul proiectului educaţional “Eminescu a existat”, activităţile au vizat următoarele obiective :
  • creşterea calităţii actului educativ ;
  • stimularea elevilor privind informarea şi documentarea despre opera şi viaţa lui Mihai Eminescu;
  • formarea şi dezvoltarea unei culturi informaţionale a elevilor ;
  • dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevului de gimnaziu faţă de structurile infodocumentare ;
  • prezentarea,  într-o formă plăcută, a aprecierii de care se bucură în rândul elevilor studiul creaţiilor eminesciene şi fondul documentar al bibliotecii şcolii .
Programul manifestărilor a cuprins :
-         prezentarea unei mini-biografii a poetului-nepereche ;
-         recitări şi lecturi din lirica eminesciană ;
-         realizarea şi prezentarea posterului “Copacul-vers”
-         expoziţie de carte şi materiale documentare “Despre Eminescu” .
Au participat 88 elevi de la clasele a V-a A, a III-a C  a V-a B şi 3 cadre didactice : prof. Pică Ileana, prof. înv. pr. Sârbie Cornel şi prof. Ilioaia Rodica.









miercuri, 8 ianuarie 2014

Biblioteca europenă online



Ştiai de Biblioteca europeană online ? Vei găsi aici peste 100.000 de titluri gratuite, în peste 50 de limbi, de la cărţi pentru copii şi benzi desenate până la romane şi lucrări ştiinţifice :



Calendar cultural - ianuarie 2014



1 Ianuarie

v     SALINGER, Jerome David (n. 1 ian. 1919, New York, SUA – d. 27 ian. 2010, Cornish, SUA) – 95 de ani de la naşterea prozatorului american

v     ŞAGUNA, Andrei (n. 1 ian. 1809, Miskolc, Ungaria  -  d. 28 iun. 1873, Sibiu)  -  205  ani de la naşterea cărturarului


v     Ziua mondială a păcii

4 Ianuarie

v     FARAGO, Elena (n. 29 mart. 1878, Bârlad  -  d. 4 ian. 1954, Bucureşti)  - 60 de ani de la moartea poetei

5 Ianuarie

v     Caterina de Medici (n. 13 apr. 1519, Florenţa, Italia – d. 5 ian. 1589, Blois, Franţa) – 495 de ani de la naştere şi 425 de ani de la moartea reginei franceze

9 Ianuarie

v     TOMUŞ, Mircea (n. 9 ian. 1934, com. Mociu, jud. Cluj) – 80 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar


14 Ianuarie

v     CANTACUZINO, Ioan (n. 25 nov. 1863, Bucureşti – d. 14 ian. 1934, Bucureşti) –  80 de ani de la moartea omului de ştiinţă şi filosofului român

15 Ianuarie

v     EMINESCU, Mihail - naşterea poetului nostru naţional

v     KING, Martin Luther Jr. (n. 15 ian. 1929, Atlanta, SUA – d. 4 apr. 1968, Memphis, SUA) – 85 de ani de la naşterea liderului negrilor din America

17 Ianuarie

v     THEODORU, Radu (n. 17 ian. 1924, com. Ineu, jud. Arad) – 90 de ani de la naşterea prozatorului român
18 Ianuarie

v     Montesquieu, Charles-Louis de Secondat, baron de la Brède et de (n. 18 ian. 1689, La Brède, Franţa – d. 10 febr. 1755, Paris) – 325 de ani de la naşterea romancierului şi filosofului francez

19 Ianuarie

v     CÉZANNE, Paul (n. 19 ian. 1839, Aix-en-Provence, Franţa – d. 22 oct. 1906, Aix-en-Provence) – 175 de ani de la naşterea cunoscutului pictor francez

v     POE, Edgar Allan (n. 19 ian. 1809, Boston, SUA – d. 7 oct. 1849, Baltimore, SUA) – 205 ani de la naştere şi 165 de ani de la moartea poetului, prozator şi critic literar american

22 Ianuarie

v     DROUHET, Charles (n. 22 ian. 1879, Bîrlad – d. 8 ian. 1940, Bucureşti) – 135 de ani de la naşterea istoricului literar, comparatist

v     STRINDBERG, Johan August (n. 22 ian. 1849, Stockholm, Suedia – d. 14 mai 1912, Stockholm) – 165 de ani de la naşterea dramaturgului şi romancierului suedez


23 Ianuarie

v     DALI, Salvador (n. Salvador Domingo Felipe Jacinto Dali Domenech, la 11 mai 1904, Figueres, Spania – d. 23 ian. 1989, Figueres) – 110  ani de la naştere şi 25 de ani de la moartea pictorului spaniol

v     ODOBESCU, Alexandru (n. 23 ian. 1834, Bucureşti – d. 10 nov. 1895, Bucureşti) – 180 de ani de la naşterea prozatorului, eseist, istoric al artelor şi culturii

24 Ianuarie

v     EFTIMIU, Victor (n. 24 ian. 1889, com. Boboşiţa, Albania – d. 27 nov. 1972, Bucureşti) – 125 de ani de la naşterea dramaturgului, poet, prozator, memorialist şi publicist român

v     Unirea Principatelor Române (1859)

27 Ianuarie

v     Ady Endre (n. 22 nov. 1877, la Mecenţiu, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, jud. Satu-Mare – d. 27 ian. 1919, Budapesta) – 95 de ani de la moartea poetului maghiar de origine română

v     MENDELEEV, Dmitri (n. 27 ian. 1834, Tobolsk, Rusia – d. 20 ian. 1907) – 180 de ani de la naşterea chimistului rus, autorul Tabelului elementelor chimice


v     Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului

vineri, 1 noiembrie 2013

Din nou pe site-ul IASL


Prin activităţile derulate în şcoala noastră în cadrul evenimentului Luna Internaţională A Bibliotecilor Şcolare, postate şi în 2013 pe site-ul Asociaţiei Internaţionale a Bibliotecarilor Şcolari (IASL), valorizarea culturală a patrimoniului bibliotecii şcolii, a imaginii şcolii şi a comunităţii locale, a depăşit, din nou, graniţele ţării.
Pentru aceasta mulţumim tuturor elevilor şi cadrelor didactice care s-au implicat şi de această dată în activitatea bibliotecii !

http://www.iasl-online.org/events/islm/2013islm/what-are-people-doing.htm#Romania_1

marți, 29 octombrie 2013

Biblioteca în strai de sărbătoare



La Şcoala Gimnazială "George Enescu" - Moineşti, Jud. Bacău, în cadrul evenimentului Luna Internaţională a Bibliotecilor Şcolare – ediţia 2013, au fost organizate mai multe activităţi reunite sub genericul Biblioteca în strai de sărbătoare.
Obiectivele urmărite au vizat : dezvoltarea unei atitudini pozitive a elevilor faţă de bibliotecile şcolare ; cultivarea gustului pentru lectură ; prezentarea fondului documentar al bibliotecii în rândul elevilor .
Programul evenimentului a cuprins :
  • Prezentarea posterului oficial al IASL (Asociaţia Internaţională a Bibliotecarilor Şcolari), 2013 ;
  • Povestea unei cărţi (grupa mare) : lectură şi prezentarea principalelor elemente ale cărţii ;
  • lansare de carte (autor prof. Cernat Gheorghe) ;
  • atelier de lucru :
    • confecţionarea de semne de carte ;
    • realizarea afişului School Libraries : Doorways to Life (Bibliotecile  şcolare: căi de acces pentru viaţă).
  • amenajarea
    • expoziţiei de carte cu însemnări olografe existente în fondul documentar al bibliotecii şcolare ;
    • expoziţiei cu lucrări aparţinând elevilor (machete “cărţi”, semne de carte, afiş );
  • prezentarea unui colaj de poezii despre carte şi bibliotecă.
Au participat 74 elevi de la clasele I-VIII (I B, a II-a A, a IV-a B, a V-a A, a V-a B, a VI-a A, a VI-a C, a VII-a A, a VII-a B, a VII-a C, a VIII-a A, a VIII-a B) şi 17 preşcolari de la grupa mare.
Manifestările au fost organizate de bibliotecar Lăcrămioara Onea în colaborare cu şase cadre didactice : Cernat Gheorghe, Pistol Alina, Monoreanu Adriana, Cioineag Ionela, Ilioaia Rodica şi Munteanu Laura.
 
 Ulea Gabriela Cristina -cls. a VI-a A,
realizatoarea celei mai frumoase machete

poster realizat de elevii clasei I B 
(prof.înv.primar Cioineag Ionela)

program artististic susţinut de preşcolarii de la grupa mare
(educ. Munteanu Laura)

marți, 8 octombrie 2013

Incredibilele peripeţii ale lui Geo


Marţi, 8 octombrie 2013, Biblioteca „Mihai Eminescu” a găzduit un eveniment cultural deosebit : lansarea volumului Incredibilele peripeţii ale lui Geo – partea a II-a,  în prezenţa autorului, prof. Gheorghe Cernat .


Manifestarea, înscrisă în calendarul activităţilor dedicate Lunii Internaţionale a Bibliotecilor Şcolare, s-a bucurat de prezenţa unui entuziast public format din : director adjunct - prof. Pistol Alina, consilier educativ - prof. Monoreanu Adriana, consilier şcolar - Bâliş Mihaela, elevi de la clasele IV- VIII.
Aşa cum afirma şi autorul, volumul lansat astăzi se „adresează, în primul rând copiilor şi adolescenţilor ”, dar şi cei mari pot petrece clipe de relaxare parcurgându-l.





luni, 7 octombrie 2013

Octombrie - Luna Internaţională a Bibliotecilor Şcolare

Luna octombrie este sărbătorită de bibliotecari, elevi şi cadre didactice din întreaga lume drept  Luna Internaţională a Bibliotecilor Şcolare.
Menirea acestei sărbători speciale este de a atrage atenţia asupra importanţei bibliotecilor şcolare în educarea copiilor noştri.
Biblioteca şcolară promovează lectura, abilitatea de a învăţa, precum şi abilitatea de a se informa, ajutând astfel la fundamentarea educaţiei permanente.
Anul acesta bibliotecile şcolare sunt celebrate sub genericul School Libraries : Doorways to Life ( Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă ).


Mai multe semne de carte distractive - 2013
http://www.iasl-online.org/events/islm/2013islm/2013-bookmarks.htm 

 Aşadar :
Cartea Beyonce vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/beyonce.jpg

Ernesto eReader  vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/ernesto.jpg

Indiana iPad vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/indiana.jpg

Ivan iPod vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/ivan.jpg

Laptop-ul Leon vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/leon.jpg

 Revista Molly vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/molly.jpg

Ziarul Natalia  vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/natalia.jpg 

Multi-Media vă urează bun venit la Luna Internaţională a Bibliotecilor şcolare 2013 - Bibliotecile şcolare : căi de acces pentru viaţă
http://www.iasl-online.org/files/islm/2013/multi.jpg




vineri, 4 octombrie 2013

Ziua Mondială a Animalelor - 4 octombrie


Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an pe 4 octombrie. Evenimentul s-a născut în Florenţa, Italia, în 1931, la o convenţie a ecologiştilor pentru a sublinia nevoia de a proteja speciile aflate pe cale de dispariţie.
A fost aleasă tocmai ziua de 4 octombrie întrucât este ziua Sfântului Francis de Assisi, un mare iubitor al naturii şi patronul animalelor şi mediului.
Multe biserici din lume binecuvântează animalele în timpul slujbei din duminica cea mai apropiată de 4 octombrie.
Ziua Animalelor înseamnă acum mai mult decât sărbătorirea unui sfânt creştin, fiind celebrată de oameni din toate religiile.
Scopul  Zilei Mondiale a Animalelor :
- sărbătorirea vieţii animale în toate formele ei ;
- sărbătorirea relaţiei oamenilor cu regatul animalelor ;
- conştientizarea rolului pe care îl au animalele în vieţile noastre.


Evenimente speciale au loc în toată lumea, în această zi, când este celebrată viaţa animală în toate formele ei .


În şcoala noastră a fost organizat un atelier coordonat de bibliotecarul unităţii, în cadrul căruia elevele Acatrinei Mădălina, Benedekfi Loredana, Doru Diana, Găborici Raluca, Pleşcău Georgiana şi Sârghie Gabriela de la clasa a VII-a C s-au documentat, au selectat informaţiile şi au realizat un interesant poster despre pisici, iar elevii clasei a VI-a A, coordonaţi de prof. Iulia Rusu,  au realizat o expoziţie de desene cu animalele lor preferate.